Jaf ca în filme, organizat de șase români tâlhari în complicitate cu două prostituate. Femeile, tot romance, le-a dat pontul hoților în privința unui austriac care le-a fost client. Ele le-au spus românilor unde clientul tine un morman de bani, iar ei au venit special din Berlin pentru a-l ataca în propria locuință.
Patru români au primit între doi ani și jumătate și cinci ani de închisoare într-un dosar finalizat marți, la tribunalul regional Salzburg. Cei patru fost condamnați pentru că au atacat și jefuit un bărbat din Wals, landul Salzburg.
Cei patru bărbați au renunțat la apel, marți după-amiază, după ce a fost pronunțat verdictul. Aceștia au primit pedepse de doi ani și jumătate, trei, trei ani și jumătate și cinci ani de închisoare.
Potrivit rechizitoriului prezentat în instanță, incidentul s-a petrecut în luna aprilie a anului trecut, atunci când românii au furat 25.000 de euro în numerar. Făptuitorii știau că victima își ține banii cash în casă, pontul fiindu-le dat de două prostituate, tot românce, care fuseseră deja acasă la austriac.
În instanță au fost prezentate două versiuni ale acestei povești. În timp ce tâlharii români spun că austriacul nu le-a plătit pe cele două prostituate, iar acesta este motivul pentru care au intrat în casă, victima susține că în momentul în care a scos banii din seif pentru a achita serviciile sexuale, fetele l-au urmărit.
„A fost un jaf foarte violent. Am fost complet surprinsă în noaptea aceea. Toți banii au fost furați. Soțul meu a fost bătut și a suferit patru răni severe. Slavă Domnului că nu a suferit nicio leziune cerebrală”, a spus soția victimei.
Cei patru inculpați au declarat marți instanței că au fost în apartament, dar nu au sustras niciun ban. Povestea însă le-a fost dată peste cap de probele științifice: pe bancnotele găsite asupra făptuitorilor au fost depistate multe urme ADN ale victimei.
La jaf au participat șase bărbați, însă până în acest moment au fost prinși doar cei patru care au fost și condamnați.